Deși este greu de crezut, ba, a de date a Guvernului a fost spartă de hackeri, iar buletinele premierului și ale altor aleși, dar și informații privind adresele lor și conturile bancare au fost distribuite în mediul online. Cartea de identitate a premierului Marcel Ciolacu, dar și cea a lui Kelemen Unor și a lui Alfred Simonis au apărut pe Dark Web.
Hackerii ar fi cerut inclusiv o răscumpărare de 0,8 bitcoin, adică 30.000 de euro, însă reprezentanții Camerei Deputaților au precizat că nu există o cerere de răscumpărare. Secretariatul General al Camerei Deputaților a anunțat că se redactează o plângere la DIICOT.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan-Gruia Ivan a declarat că este în desfăşurare o anchetă tehnică, după incidentul privind breşa de securitate de la site-ul Camerei Deputaţilor: ”Este responsabilitatea direct a Camerei Deputaţilor. E foarte important să ştie toată lumea că, în momentul de faţă, avem pe rol mai multe modificări legislative la legea securităţii cibernetice, pentru a înăspri cât se poate de mult această legislaţie, pentru a proteja cât mai mult oamenii. Şi un alt element foarte important, odată cu realizarea infrastructurii de cloud guvernamental, vom avea una dintre cele mai bune infrastructuri de securitate cibernetică din lume, până la finalul anului 2024. (…) În clipa în care am raportul tehnic final vin şi vă prezint aceste date, atât eu, cât şi instituţiile abilitate, pentru că este prematur. Încă se lucrează la această analiză asupra efectelor şi rezultatelor acestui incident cibernetic la adresa Camerei Deputaţilor”.