”Brățara Vieții” pentru pensionari cu probleme de sănătate

Data postării:

”Implementăm proiectul ”Brățara Vieții” pentru persoanele cu probleme de sănătate din Sectorul 1, în regim gratuit, cu tarif social și tarif integral.

În această perioadă am început să montăm la mâna pacienților noștri primele dispozitive S.O.S..

În concret, prin acest sistem, la mâna pacientului este montată o brațară pe care o va purta 24 de ore din 24. Totodată, beneficiarului îi va fi pus la dispoziție un telefon care va trimite un semnal de alertă la Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncțional Caraiman funcțional non-stop. În situația în care pacientul se simte rău și consideră că are nevoie de asistență medicală va apăsa pe butonul roșu al brățării, iar telefonul asociat acesteia va apela instant Centrul de Telemonitorizare.

După primirea alertei, specialiștii vor declanșa protocolul de urgență care implică acordarea asistenței medicale de către medicii Complexului Multifuncțional Caraiman, iar, în ultimă instanță, apelarea la sistemul unic de urgență 112.

De acest sistem vor beneficia gratuit pensionarii din Sectorul 1 care au pensia până la 1.500 lei inclusiv, salariații cu un salariu net mai mic sau egal cu suma de 1.500 lei, șomerii, persoanele beneficiare de venit minim garantat, persoanele cu handicap, persoanele instituționalizate în cadrul centrelor rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, alte cazuri aflate în evidența serviciilor de asistență socială din Sectorul 1, precum și alte categorii de persoane domiciliate în Sectorul 1 care nu au calitatea de asigurat.

Pe bază de abonament, de sistemul de teleasistență, teleurgență și telemedicină „Brățara vieții” pot beneficia contra cost și alte categorii de persoane din Sectorul 1.

Pensionarii care au pensia cuprinsă între 1.501 și 2.500 lei și salariații cu un salariu net între 1.501 și 2.500 lei/membru de familie, pentru a beneficia de acest sistem, trebuie să achite un tarif social, care reprezintă 50% din costul standard al abonamentului.

Pensionarii cu pensia de peste 2.500 lei și salariații cu salariul net de peste 2.500 lei/membru de familie, vor trebui să achite tariful integral al abonamentului, adică 30 lei pe lună sau 300 lei pe an.

Pentru informații suplimentare sau programări, sunați la 0762251002, 0760644919, 0762251004 (program Luni-Joi: 8.00-16.30; Vineri: 8.00-14.00)”, anunță Primăria sectorului 1. (sursa:facebook)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Negocieri directe Rusia – Ucraina?!

Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski a acceptat negocierea directă a...

Rabla pentru tractoare, anulat imediat după lansare!

Imediat după lansare, luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)...

Fum negru la Vatican după prima zi de Conclav

Prima zi de Conclav s-a încheiat cu un fum...

Ministerul Finanțelor restricționează cheltuielile instituțiilor publice

O directivă dată de Ministrul interimar al Finanțelor anunță...