Bazin olimpic la standarde europene în Sectorul 1

Data postării:

Primăria Sectorului 1 a anunțat lansarea în SEAP a achiziției de execuție a unui nou bazin olimpic la standarde europene, dedicat sportivilor care practica înotul și care vor să facă performanță.

‘’Sectorul 1 va avea un bazin olimpic la standarde europene unde sportivii care practică înotul de performanță se vor putea antrena și vor putea participa la întreceri în cele mai bune condiții. Primăria Sectorului 1 a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) achiziția de ’’Proiectare, Asistență tehnică și Execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții Bazin olimpic” la Colegiul Tehnic Media, strada Jiului nr.163.

Este vorba de un bazin cu 10 culoare, dotat cu tot ceea ce este necesar pentru a putea găzdui competiții de top. Baza sportivă va avea birouri, vestiare, saune, grupuri sanitare, dușuri, spații de depozitare, camera tehnice etc. Tribunele de la etajul întâi vor avea o capacitate de 939 de persoane.

“Pentru a face astfel de investiții am luptat în primii ani de mandat să opresc risipa banilor publici care se scurgeau către firmele transpartinice. Este o investiție importantă pe care vrem să o facem, și mă voi asigura că vor fi respectate termenele de execuție și toate standardele de calitate. Vrem să creștem numărul competițiilor sportive (natație) profesionale organizate și desfășurate în București și să încurajăm copiii din Sectorul 1 să practice acest sport”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Valoarea totală estimată a contractului este de 37,5 milioane lei, iar durata acestuia este de 24 de luni. Firmele care vor face oferte trebuie să demonstreze că au dus la bun sfârşit contracte privind lucrări similare, în ultimii cinci ani, în valoare cumulată de minimum 37,5 milioane lei, fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte.’’, se precizează pe pagina de facebook a Primăriei Sectorului 6. (foto:facebook)

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Fără apă caldă și căldură în București! Vezi zonele vizate

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă, luni, că în următoarele...

Simona Halep se retrage din tenis

Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, și-a...

Alte promisiuni: Autostradă București-Alexandria până în 2027

Pentru tronsonul București-Alexandria, supranumit și ”drumul morții” din sudul...

Se caută muncitori cu experiență pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș

Constructorul turc, ce va executa lucrările pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș,...