Bani pentru computerele elevilor și studenților

Data postării:

Elevii și studenții vu vârste de până la 26 de ani pot depune cererile, precum și documentele aferente, până la data de 20 mai, pentru a primi 200 de euro. Sprijinul financiar trebuie folosit pentru achiziționarea cumputerelor de care au nevoie pentru procesul de învățare. Măsura de sprijin este prevăzută în Ordinul 4.138/2024, publicat deja în Monitorul Oficial.

În anul 2023, peste 2.170 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi cei 200 de euro, ca să-și achiziționeze calculatoare.

Cererea-tip va fi însoțită de următoarele documente:

„a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

11 grădiniţe deschide la vară în Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 a anunțat ca vor rămâne deschise...

Cimbrul, util în tratarea afecțiunilor respiratorii

Cimbrul este mai mult decât o simplă plantă aromatică...

De-a râsu’-plânsu’… Bătaie în Parlamentul României

Halal lideri, halal politicieni, halal parlamentari! Au ajuns să...

Idei de mic dejun bogat în proteine

Un mic dejun bogat în proteine este esențial pentru...