Fotografii cu copii, un text atractiv prin care se solicită susținerea la un concurs de talente și un link care nu dă nimic de bănuit. Este noua metodă de fraudă, care circulă prin WhatsApp. Dacă apăsați pe link veți fi direcționat către un site unde veți introduce date personale, dar nu de tip CNP sau date bancare, ci date de tip nume, prenume sau e-mail pentru a imita un vot online obișnuit. Imediat, creatorul primește acces la întreaga dumneavoastră listă de contacte și trimite automat un mesaj către contactele dumneavoastră, tot prin intermediul WhatsApp, prin care solicită bani cu împrumut folosind date bancare false.
• NU accesați link-ul din text!
• Verificați veridicitatea site-ului încercând să-i căutați numele direct în Google și țineți cont că, pentru România, orice link are terminația .ro după numele domeniului, pentru statele membre UE este .eu și pentru site-urile internaționale .com. Fiecare țară are o terminație specifică. Verificați și ca începutul link-ului să fie https://!
• NU transferați bani către conturi bancare necunoscute!
• NU oferiți date cu caracter confidențial pe WhatsApp!