Anul nou vine cu amenzi și taxe mai mari

Data postării:

Din 2025, punctul de amendă, care reprezenta 5% din salariul minim pe economie, va fi recalculat în funcție de noul salariu de bază, care în ianuarie ar trebui să ajungă de la 3700 lei la 4050 lei. Astfel, șoferii care încalcă legislația rutieră vor plăti sume mai mari pentru contravenții. Punctul de amendă va crește semnificativ, de la 165 de lei, cât este în prezent, la 202,5 lei după 1 ianuarie 2025. De exemplu, un șofer care nu poartă centura, poate fi amendat cu maximum 600 lei, față de 495 lei, în prezent.

În ceea ce privește benzina și motorina acestea vor fi mai scumpe de la 1 ianuarie 2025 cu 17 bani pe litru pentru benzină și cu 16 bani pe litru pentru motorină, din cauza creșterii accizei la carburanți.

Și asigurările RCA vor crește, plafonarea acestora fiind valabilă doar până în luna martie. Cel mai mult vor plăti șoferii de peste 60 de ani din București, unde asigurătorii consideră, că sunt riscuri mai mari. Pentru mașinile cu putere redusă, tarifele de referință pornesc de la 1.844 de lei, în timp ce pentru vehiculele de peste 300 kW, acestea pot atinge 5.240 de lei.

Tariful de referinţă cel mai mare este de 3.964 de lei pentru grupa de vârstă de 30 de ani sau sub 30, pentru o maşină cu o putere de 201-300 kW.

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Alertă de călătorie pentru Santorini!

Mare atenție dacă intenționați să călătoriți în Santorini! Autoritățile...

Război comercial SUA-UE

Donald Trump a impus majorarea taxelor vamale asupra importurilor...

Primele arestări preventive în cazul Nordis

S-au făcut primele arestări preventive în controversatul caz Nordis....

Simona Halep se retrage din tenis

Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, și-a...