Trotuarele din fața porților, a blocurilor de locuințe, a magazinelor sunt în sarcina localnicilor/administratorilor să le curețe de zăpadă sau de gheață. Autoritățile nu au obligația să le curețe, însă, pot aplica sancțiuni dacă nu sunt îndeplinite responsabilitățile cetățenești. După ce se oprește ninsoarea, firmele de salubritate ar putea fi sancționate. La fel și cei care nu ies la lopată.
Doar trotuarele de lângă școli, creșe si grădinițe intră în atribuția primăriilor. Acolo, muncitorii de la salubrizare ar trebui să vină cu lopata.
Legea spune că trotuarul din fața curților trebuie curățat de proprietari, în timp ce porțiunile din jurul blocului intră în responsabilitatea asociațiilor de locatari. Locul de parcare trebuie eliberat, de asemenea, de fiecare șofer în parte, iar curățarea trotuarului din fața magazinelor revine comercianților. Cei care nu se conformează risca amenzi de la 500 la 3.000 de lei.
Primăria Capitalei poate taxa și primăriile de sector sau firmele care se ocupă de deszăpezire, în cazul în care nu își fac treaba. În acest caz, amenzile încep de la 3.000 de lei dacă nu sunt deszăpezite atât arterele principale, cât și cele secundare, dar și trotuarele care deservesc spațiilor publice.
Și șoferii riscă amenzi serioase dacă nu își curăță parbrizul, luneta și geamurile laterale ale mașinii. Dacă nu ne curățăm mașinile corespunzător, un drum ne poate costa cu 4.050 de lei în plus. Atât este amenda maximă stabilită de Codul Rutier. Dați cu peria și pe plăcuțele de înmatriculare, altfel veți plăti o amendă cuprinsă între 400 și 600 de lei.