După reluarea programului „Casa Verde”, cei care au inițiat procedura de selectare a unui instalator, dar nu au finalizat-o ca urmare a suspendării programului, au fost notificați de Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la faptul că solicitarea lor a fost închisă automat.
„Pentru activitatea SOLICITARE ATRIBUIRE INSTALATOR, recent actualizată, decizia selectată a fost Închidere automată”, este mesajul primit de mai mulți beneficiari ai programului.
Administrația Fondului pentru Mediu spune că mesajul a fost generat automat, din aplicație, cu asigurarea că aceia care au primit un astfel de mesaj nu au pierdut finanțarea. Totodată, instituția a transmis că programul încă nu a fost deblocat, urmând ca orice noutăți să fie comunicate pe site.