În urmă cu ceva timp, Blue Air a anunțat că este posibilă reluarea zborurilor, după ce compania a comunicat, marti, 7 septembrie, că suspendă toate zborurile până pe 12 septembrie. Pasageri aflați în străinătate blocați pur si simplu, agenții de turism aruncate, la figurat, în aer. Și asta pentru că Ministerul Mediului a blocat conturile companiei. Guvernul caută soluții pentru repatrierea pasagerilor. Între timp problema a devenit politică. Ba că ministrul mediului vrea să distrugă deliberat compania, ba că Blue Air încearcă să șantajeze statul român pentru a nu mai plăti taxe.
La mijloc, ca întotdeauna, pasagerul, turistul cu pachet de vacanță ce include zboruri cu Blue Air, angajații etc.
În realitate, Blue Air se luptă cu Wizz Air pentru piața românească, iar declanșarea unei proceduri, care paralizează activitatea companiei, de către Administrația Fondului de Mediu, aflată în subordinea Ministerului Mediului ar trebui analizată de Primul Ministru. De asemenea, faptul că Blue Air nu este în subordinea Ministerului Transporturilor, ci la AVAS, poate fi un alt motiv de analiză.
Ca o concluzie, managementul Blue Air s-a comportat mizerabil față de clienții lor care nu aveau nici o vină. O asemenea decizie strategică, probabil luată la nervi, va crea neîncredere în viitor și probabil va modifica comportamentul consumatorilor frecvenți ai acestei companii.
Ultima oră, veste bună: O primă cursă TAROM va pleca către Tel Aviv, miercuri seară, pentru a repatria 150 de călători afecaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. (sursa foto digi24)