Pensionarii care au venituri mici vor primi o plată suplimentară, unică, în perioada septembrie-noiembrie 2025, a anunţat Kelemen Hunor: „Atât putem face în acest an. Bugetul, anul trecut, a fost făcut varză”.
„Ne permite bugetul şi acest lucru îl dorim cu toţii, să avem o plată one-off pentru pensii mici, 1.300 – 3.000, undeva în septembrie-octombrie, fiindcă trebuie să-i ajutăm pe oamenii care au pensiile mici”, a mai spus Ministrul Finanțelor la Digi 24.
Executivul a inclus în bugetul pe acest an o alocare de două miliarde de lei pentru a oferi un ajutor unic pensionarilor cu venituri reduse. De asemenea, un număr de 2.000.000 de pensionari ar beneficia de acest ajutor unic. Cuantumul plafonului nu a fost stabilit încă, însă, nu va depăși suma de 3000 lei.
Ministrul Finanțelor a menționat și că majorarea pensiilor este imposibilă în acest an.