Primăria Sectorului 6 împreuna cu Protoeria Sectorului 6 și World Vision România a oferit ajutoare pentru 4000 de copii din medii defavorizate ce constau în rechizite și ghiozdane noi pe care cei mici le vor folosi la începerea noului an școlar ce se apropie cu pași repezi.
‘’ …Începe anul școlar. Însă, nu toți părinții își permit să le cumpere celor mici rechizite și ghiozdane noi și e clar că au nevoie să fie ajutați.
Ne preocupă ca fiecare copil să pășească în clase pregătit.
(…) Cu ajutorul Protoeriei Sectorului 6 și a World Vision România am reușit să-i sprijim pe 4.000 dintre copiii defavorizați.
3.000 sunt în evidența DGASPC Sector 6 sau beneficiari de burse școlare sociale. Alți 1.000 sunt refugiați, micuți fugiți din calea bombardamentelor, care au luat-o pe un alt drum în țara noastră și vor învăța la noi, în 6.
S-au bucurat de tot ceea ce au primit, astfel că vor păși încrezători în clase.
Primarul Ciprian Ciucu a fost alături de cei mici la Parohia Brâncuși, împreună cu părintele Costel Burlacu.
„(…) Cu toții, părinți, bunici, autorități, suntem preocupați ca fiecare dintre copiii noștri să înceapă școala pregătit. Mă bucur că Protoieria Sector 6, prin grija părintelui protopop Costel Burlacu, ca de fiecare dată, este alături de comunitate, de copii și sprijină educația. O comunitate puternică înseamnă o comunitate unită: Școala, Biserica, autoritățile locale în strânsă colaborare și implicate”, a declarat edilul.
Pe lângă sprijinul oferit elevilor fără posibilități, Primăria Sectorului 6 a avut grijă ca fiecare școală și grădiniță să beneficieze de reparații, amenajări, dotări, în funcție de solicitările directorilor.
Au fost asfaltate curțile, recondiționate locurile de joacă, amenajate terenuri de sport, curățat spațiul verde, cumpărate table inteligente, schimbate uși, zugrăvit etc.
67 de unități de învățământ vor fi deschise în condiții optime pentru 44.070 de elevi și preșcolari, în 5 septembrie.’’, informează Primăria Sectorului 6 pe pagina sa de facebook. (foto:facebook)