România asigură transportarea cu trenul sau cu avionul a ajutoarelor destinate celor rămași fără adăpost, implicându-se în sprijinirea oamenilor rămași fără nimic în urma teribilelor cutremure ce au devastat cele două țări.
2.000 de corturi, pături, saci de dormit, și alte materiale care pot ajuta victimele cutremurului din Turcia să treacă peste iarnă, au fost încărcate în peste 20 de vagoane.
Bunurile, care provin din stocurile Uniunii Europene, vor ajunge cu trenul la depozitele Agenției de Salvare din Turcia, de unde vor fi distribuite sinistraților. Garnitura circulă în regim de prioritate și, în funcție de vreme, ar trebui să ajungă la destinație luni seară sau marți dimineaţa.
Raed ARAFAT – șeful DSU: „Guvernul a aprobat peste 40 de tone pentru Siria. Urmează să fie împărțite între cele două zone- zona guvernată de guvernul sirian, și zona din nord-vest. Noi vom trimite în următoarele zile și câţiva colegi care vor face instruirea pe montarea corturilor și pe toate aspectele care sunt corelate cu acest transport”.
De asemenea, ajutoarele sunt încărcate și în avioane ce urmează sa decoleze spre zonele afectate.
Cei care doresc să ajute cu haine, pături sau alimente neperisabile sunt rugați să se adreseze Crucii Roșii sau autorităților, ori asociaților care se ocupă în acest moment de strângerea ajutoarelor în mod oficial, pentru ca donațiile să ajungă la destinație, nu pe mâna impostorilor!