62 de trenuri electrice noi

Data postării:

Licitația pentru achiziționarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată, anunță pe facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis, spre publicare în SICAP, anunțul de participare așteptat de ani de zile.

”Este încă un pas spre modernizarea condițiilor de călătorie cu trenul în România pe rutele de navetă în zona marilor orașe. Vor fi înlocuite astfel trenurile electrice învechite și automotoarele diesel care sunt folosite în prezent.

Achiziția, finanțată din fonduri europene nerambursabile (POT 2021-2027) și din bugetul de stat al României, este împărțită în 3 loturi și acoperă câte o regiune a țării:

Lotul1 (Est) – include 20 de trenuri care vor deservi municipiile București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași și Suceava.

Lotul 2 (Centru – Vest) – include 23 de trenuri care vor deservi municipiile Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița.

Lotul 3 (Sud) – include 19 trenuri care vor deservi direct municipiile București, Ploiești, Brașov, Constanța și Alexandria, prin intermediul nodului feroviar învecinat.

Trenurile din acest lot vor asigura inclusiv legătura cu stațiunile de pe Valea Prahovei. În contract este prevăzută inclusiv asigurarea reparației și întreținerii celor 62 de trenuri.”

Ultimele știri

Share post:

spot_imgspot_img

Te-ar putea interesa și:
articole asociate

Mihaela Bilic: ‘’Chiar dacă scrie “zero” zahăr, conțin multe calorii!!’’

‘’Foarte mulți consumatori mănâncă relaxați dulciuri pe care scrie...

De ce să alegem vișine?!

Vișinele sunt fructe mici, dar pline de beneficii pentru...

Cum să prepari ceaiuri reci și răcoritoare pentru zilele toride de vară

Vara este anotimpul perfect pentru a savura băuturi reci...

Joe Biden nu mai candidează pentru SUA

Cu doar câteva luni înainte de alegerile pentru noul...